Conform F4WOnline.com, Kurt Angle le-a spus mai multor promoteri că se întoarce în WWE în luna aprilie. Angle le-a transmis că nu va mai apărea în federaţiile independente după meciurile cu Alberto El Patron şi Cody Rhodes. Totuşi Meltzer a menţionat că nu este prima dată când Angle spune ceva de acest gen şi totul trebuie luat ca un simplu zvon momentan.

Chiar dacă WWE şi în special Vince McMahon au fost împotriva revenirii lui Kurt Angle, există exemple în trecut cu Ultimate Warrior şi Goldberg care arată că este posibilă o revenire. Acesta ar putea lucra un program part-time, similar cu cel al lui Lesnar şi să facă parte din seria de jocuri video WWE. În plus, probabil va fi introdus în Hall of Fame odată ce revine.