Cody Rhodes, care a plecat în urmă cu o săptămână din WWE, a postat pe Twitter o listă cu mai mulţi wrestleri din ROH, TNA şi circuitul independent pe care, probabil, îşi doreşte să îi înfrunte.

Pe lista lui Cody se află Adam Cole, Dalton Castle, Kurt Angle, Chris Hero, “The Miracle” Mike Bennett, Moose, Pat Buck, Young Bucks, Trevor Lee, Katsuyori Shibata şi Roderick Strong.

Totodată, pe lista lui Rhodes se află şi Battle of Los Angeles, care este un turneu de 3 zile organizat de PWG la finalul lunii august. Poza a fost insoţită de textul “After 8/19”, ceea ce înseamnă că Rhodes va fi liber să apară unde doreşte după 19 august.

Mai mulţi wrestleri i-au răspuns lui Cody. Cesaro şi Tyson Kidd s-au arătat entuziasmaţi, Wade Barrett i-a răspuns cu o altă listă, Matt Jackson din Young Bucks i-a lăsat o întrebare simplă “Bullet Club?”, iar Cortez Castro s-a oferit să îi facă un tur al “Templului” din Lucha Underground.