Deși foarte mulți fani se așteptau ca Seth Rollins să piardă titlul IC la Money in the Bank, acesta l-a păstrat până a doua zi la Raw, când a fost învins de către Dolph Ziggler, cu un mic ajutor de la partenerul său, Drew McIntyre.

Unul dintre scenariile speculate îl include pe Elias. Deși „The Kingslayer” este unul dintre top babyface în companie, fanii îl susțin puternic și pe Elias, pentru care cel mai probabil urmează un face turn. Așadar, ne-am putea aștepta ca „The Drifter” să apară cât de curând în peisajul centurii Intercontinentale.

De asemenea, este posibil ca Rollins să fie introdus în meciul pentru stabilirea #1 contender-ului la titlul Universal de la Extreme Rules, având în vedere și tweet-urile acestuia din timpul reign-ului ca și campion Intercontinental, în care spunea că a fost un campion mai bun decât Brock Lesnar. Așadar, un alt scenariu posibil este un feud al lui Seth Rollins cu „The Beast Incarnate”. Posibilitatea unui meci între Rollins și Lesnar este deocamdată doar la stadiul de zvon, deoarece, cel mai probabil, câștigătorul meciului de la Extreme Rules va fi Roman Reigns, ce-și va încheia astfel feudul cu Lesnar și probabil vom vedea ultimul meci al acestuia în WWE pentru o perioadă.

Foarte probabil, WWE a ales să-i dea titlul lui Ziggler și nu lui Elias pentru a produce o surpriză și a părea mai puțin previzibili în legătură cu deciziile. Rămâne de văzut dacă Dolph va păstra titlul IC pentru o perioadă îndelungată sau nu.