Contractele fraţilor Hardy şi a lui Drew Galloway cu Impact Wrestling expiră luna viitoare, iar în acest moment niciunul dintre ei nu a semnat prelungirea înţelegerii.

Chiar dacă oficialii WWE sunt interesaţi de aducerea lui Jeff şi Matt înapoi în companie, Dave Meltzer sugerează că sunt şanse foarte bune ca cei doi să rămână în Impact Zone. Dacă cei doi vor hotărî să rămână au două opţiuni; Prima în care îşi pot controla booking-ul din afara companiei, dar vor primi mai puţini bani, iar a doua unde oficialii Impact Wrestling vor decide în ce federaţii independente îi vor lăsa să apară, dar evident vor avea un salariu mai mare.

Matt este aproape decis să semneze prelungirea contractului, în timp ce Jeff nu a ajuns la un acord cu privire la numărul de apariţii dintr-un an, din moment ce Impact va organiza mai multe house show-uri.