2. Tetsuya Naito vs. Kenny Omega – G1 Climax 27
Rating: *****

Anul trecut meciul dintre Naito şi Omega a fost cel mai bun al turneului şi încă este pe primul loc în topul celor mai bune meciuri din istorie de pe site-ul de specialitate Cagematch, aşadar trebuiau, cel puţin, să facă un meci la fel de bun ca acela.
După începutul clasic, cu un Naito cocky, parcă totul a explodat şi tentativele de omor au început. Sunt atât de multe spot-uri în care am putut să jur că au fost accidentări reale, încât nici nu le-am ţinut minte pe toate, oricum trebuie să revăd meciul.

Ţinta principală a ambilor wrestleri a fost gâtul/spatele adversarului, pentru că ambele manevre de final atacă acea zonă. Cu excepţia Piledriver-ului ratat de pe masa comentatorilor, a fost meciul perfect, cu un public excelent, near fall-uri pe care Naito le-a vândut fără cusur. Ca emoţie, tensiune meciul a fost la cel mai înalt nivel, s-a lucrat într-un ritm alert mai bine de jumătate de oră, chiar dacă Naito este accidentat, iar ambii vin după un turneu încărcat.

S-a simţit importanţa meciului, Naito şi Omega au tratat meciul ca fiind cel mai important din cariera lor, iar asta s-a transpus în spot-urile pe care le-au executat, care a dat senzaţia că unul dintre ei este gata să îl omoare pe celălalt pentru a câştiga.

În final a câştigat Naito, care era decizia logică, însă această nouă înfrângere spune multe despre personajul lui Kenny Omega, care a pierdut, din nou, într-un meci crucial. Sigur, l-a învins pe Okada în turneu, dar cum era Okada în acel moment. Adevărul este că nu a reuşit să îl învingă în cele două meciuri pentru titlul IWGP Heavyweight şi nici aici nu a reuşit să îl învingă pe Naito pentru a deveni primul gaijin care câştigă turneul back to back. Este interesant dacă toată treaba asta va avea un payoff şi care va fi acela.