Mercedes Martinez vs. Xia Li

Mercedes Martinez este o veterană a circuitului independent, în timp ce Xia Li a fost recrutată din China.

Surprinzător, Li a primit destul timp pentru a îşi arăta manevrele şi s-a mişcat destul de bine. S-a putut observa că are un background în artele marţiale, pentru că unele lovituri mi s-au părut cam stiff. Rămâne să vedem mai mult de la Martinez în următoarea rundă.

Câştigătoare: Mercedes Martinez
Rating: *3/4

Rachel Evers vs. Marti Belle

Rachel Evers este fata lui Paul Ellering şi dintr-un motiv necunoscut i-au schimbat numele, pentru că a mai activat ca Rachel Ellering în NXT. Pe Marti Belle aţi putut să o vedeţi în TNA.

Meciul a fost un dezastru. Nu au reuşit să facă nimic cum trebuie, nu s-au sincronizat deloc, a părut că ambele au fost legate la ochi. Niciuna nu ar fi trebuit să treacă mai departe.

Câştigătoare: Rachel Evers
Rating: DUD

Rhea Ripley vs. Miranda Salinas

Rhea Ripley este un talent promiţător din Australia, în timp ce Miranda Salinas vine din şcoala de wrestling a lui Booker T. La fel ca şi Vanessa Borne, de exemplu, arată că are un personaj promiţător, iar cu timpul ar putea evolua în ambele planuri.

Meciul a fost făcut clar pentru a o pune în avantaj pe Rhea. Pentru vârsta pe care o are, 20 de ani, arată foarte bine în ring, în plus are şi carismă. Dar mai ştiu pe cineva din Australia, care este bună atât în ring, cât şi la microfon şi nu este utilizată cum trebuie…

Câştigătoare: Rhea Ripley
Rating: **

Mia Yim vs. Sarah Logan

Pe Mia Yim o ştim din perioada petrecută în TNA, în timp ce Sarah Logan se află de ceva timp în NXT şi este mai cunoscută cu numele Crazy Mary Dobson.

Sarah a fost cea agresivă în meci, ceea ce a mers perfect cu gimmick-ul ei, în timp ce Mia Yim a lucrat meciul ca o veterană, fapt care a făcut ca finalul să aibă logică, Yim profitând de greşelile adversarei. Cel mai bun meci al turneului până acum.

Câştigătoare: Mia Yim
Rating: ***1/4