DISTRIBUIȚI

A fost haos la UFC 223 Media Day după ce Dana White a anunţat că lupta dintre Max Holloway şi Khabib Nurmagomedov va fi pentru a desemna definitiv un campion pentru divizia Lightweight, Conor McGregor fiind campionul până în acel moment.

McGregor şi anturajul lui s-au dus după un autobuz în care erau mai mulţi luptători UFC, inclusiv Khabib, şi au aruncat cu diverse obiecte. În urma acestui incident, Michael Chiesa a fost lăiat şi cel mai probabil va rata lupta cu Anthony Pettis programată pentru duminică.

Comportamentul lui Conor McGregor are legătură şi cu un conflict între Khabib şi echipa lui şi Artem Lobov, bun prieten şi coleg al lui Conor. După incidentele de azi, Lobov a fost scos de pe card-ul UFC 223.

UPDATE

Conor McGregor s-a dus singur la poliţie, cei de acolo dorind să aibă un dialog cu el în legătură cu incidentul de la conferinţa de presă UFC în care, printre altele, i-a accidentat pe Michael Chiesa şi Ray Borg.

Conform ESPN, Dana White a confirmat că un mandat de arestare a fost emis pe numele lui Conor McGregor şi acesta nu poate pleca din New York. Într-un alt update, MMAFighting susţine că a contactat departamentul poliţiei din New York şi momentan nu există niciun mandat de arestare. Totuşi, îl caută şi vor să vorbească cu el.

Tot conform spuselor lui Dana White, Rose Namajunas a fost aproape să fie lovită şi este foarte afectată în urma incidentului. Ea este campioana diviziei Strawweight şi e programată să lupte cu Joanna Jędrzejczyk duminică.

  • Holly

    u00cel mu0103nu00e2ncu0103 rusul daca se u00eentu00e2lnesc u00een cuu0219cu0103.