DISTRIBUIȚI

La sfârşitul acestei săptămâni vom putea vedea ultimul PPV înainte de SummerSlam, Battleground, iar main event-ul show-ului este meciul Punjabi Prison dintre Jinder Mahal şi Randy Orton, pentru titlul WWE.

Astfel, m-am gândit să urmăresc toate meciurile Punjabi Prison. Din fericire au fost doar două. Înainte de asta, câteva informaţii. Meciul Punjabi Prison a fost creat pentru The Great Khali, dar chiar şi aşa a participat abia în al doilea. Ringul este înconjurat de o cuşcă de aproape 5 metri, care are patru uşi, iar uşile se deschid la cererea unui wrestler timp de 60 de secunde fiecare, după care nu mai pot fi deschise. Pentru a câştiga meciul trebuie să escaladezi şi a doua cuşcă, care este înaltă de 6 metri.

Big Show vs. Undertaker
The Great American Bash 2006 

Iniţial meciul era programat să fie între Khali şi Undertaker, dar probabil Khali a suferit o accidentare şi a fost scos din meci, oficial, cu puţin timp înainte, atunci când Big Show, campion ECW la acea vreme, l-a atacat pe Undertaker, iar Teddy Long l-a introdus în meci.

Echipa de comentariu formată din JBL şi Michael Cole a pus over într-un mare fel tipul meciului, JBL menţionând de mai multe ori pe durata lui că a participat în tot felul de meciuri, dar niciodată nu a văzut aşa ceva. Totodată, ei au pus extrem de over şi ce s-a întâmplat în ring, dar cu adevărat meciul s-a dovedit a fi lipsit de intensitate, emoţie şi chiar agresivitate. Big Show a fost extrem de slab, a părut că nici măcar nu voia să facă parte din meci, în schimb Undertaker a fost decent, dar nici măcar el nu a putut să transforme acest meci într-unul măcar mediocru. Totul a durat peste 20 de minute, deci cea mai bună caracterizare ar fi că a fost plictisitor, iar bomboana de pe colivă este finalul, când ambii wrestleri se prăbuşesc peste cuşcă, iar Undertaker este declarat câştigător. Este cel mai slab meci în care l-am văzut pe Undertaker, chiar şi mai slab decât cel cu Big Boss Man.

Rating: DUD 

Batista (c) vs. The Great Khali
No Mercy 2007 

A doilea meci Punjabi Prison a avut loc la No Mercy un an mai târziu şi de data asta The Great Khali a fost unul dintre participanţi. În plus, meciul a fost pentru titlul World Heavyweight al lui Batista.

Surprinzător, WWE şi-a învăţat lecţia primită în urmă cu un an, astfel booking-ul meciului a fost decent. Problema a fost din nou unul dintre participanţi, Khali nu prea ştia cum să se mişte în ring şi, probabil din dorinţa de a nu îşi răni adversarul, manevrele lui arătau destul de slab. Totuşi, marele plus al meciului a fost Batista, care, prin selling-ul lui, l-a pus over pe Khali. Un alt plus este durata mai scurtă a meciului, dar şi faptul că în secvenţa de final chiar a existat tensiune.

Rating: **

În consecinţă, cred că Jinder Mahal şi Randy Orton pot să scoată un meci care să nu fie slab. Important este ca workrate-ul din partea amândurora să fie mare, iar meciul să fie ca durată sub 15 minute.

  • Sother

    dezamagitor meciul dintre taker si big show…de exemplu in 2008 atunci cand big show si-a debutat ko-punchul impreuna cu noul strike-moves, toate loviturile alea de pumn care au fost vandute extrem de periculoase, au reusit sa scoata chiar meciuri bune. la batista si khali nu ma asteptam la ceva bun pentru ca batista e slab si khali nu are ce cauta ca si wrestler, dar totusi, au scos ceva in limita bunului simt, nu chiar dezamagitor, ca taker vs big show. cred ca e destul de clar ca anul asta vom avea cel mai bun punjabi prison din istorie :))))

  • The Man That Gravity Forgot

    O sa fac o gluma extrem de proasta.
    Stiti dc meciul dintre orton si mahal o sa fie cel mai bun de acest tip?
    Pt ca mai rau nu se poate.

    • Ragnar

      asta a fost adevar