Sa inceapa razboiul UFC vs Strikeforce. Probabil cel mai asteptat om in UFC, campionul Strikeforce la categoria lightweight, Gilbert Melendez pare sa fie primul om venit din Strikeforce care prinde sansa de a lupta pentru un titlu UFC.

Cel vazut de mult timp ca un permanent Nr#2 in ierarhia MMA’ului in categoria sa poate avea in sfarsit sansa sa dovedeasca faptul ca este defapt #1. Adversarul sau, campionul lightweight din UFC, Benson Henderson a reusit in decembrie sa isi pastreze centura pentru a doua oara invingandu-l pe Nate Diaz intr’o maniera foarte convingatoare. Nimeni nu poate nega faptul ca asta este lupta care are cea mai mare logica pentru centura lightweight in momentul de fata.

Conform surselor, UFC a propus celor de la FOX acest main-event pentru al doilea UFC on FOX din 2013. UFC on FOX 7  va avea loc in data de 20 Aprilie 2013 si locatia este San Jose, California. Nimic nu este confirmat in momentul de fata insa probabilitatea ca aceste lucruri sa se intampla si sa pice in ordinea care trebuie este foarte ridicata.

Ce inseamna asta pentru castigatorul dintre Pettis si Cerrone sau pentru omul-conflict al momentului Eddie Alvarez ramane de vazut.