WWE a anunţat în urmă cu puţin timp că Austin Aries a fost dat afară din companie. Aries ar fi trebuit să aibă un meci cu Neville la un live event în Madison Square Garden, în această seară, dar a fost înlocuit cu Cedric Alexander.

Austin Aries a semnat cu WWE în 2016 şi a debutat în NXT, însă după ce s-a accidentat într-un meci cu Shinsuke Nakamura, a fost pus la masa comentatorilor din 205 Live. După ce şi-a revenit, a urmat un program cu Neville, care a inclus şi un meci la Wrestlemania pentru titlul Cruiserweight.

După ce anunţul a fost făcut public, Aries a postat un mesaj criptic pe Twitter, dar care nici nu explică decizia, dar nici nu numeşte o posibilă viitoare destinaţie pentru “The Greatest Man That Ever Lived”.